În Japonia, se aşteaptă ca până în anul 2030 toate imobilele construite să fie obligate să folosească panouri solare. Naoto Kan, primul ministru al Japoniei, va confirma această iniţiativă într-o declaraţie cu privire la politica energiei electrice a naţiunii în cadrul deschiderii Summitul G8.
În cadrul discursului, premierul Kan va comunica celorlaltor lideri faptul că Japonia va continua să folosească energie Energia eoliana: potential ridicat in Romania
Romania are un potential eolian foarte mare si, tocmai de aceea, ar putea deveni un pion important in zona energiilor regenerabile din Estul Europei. Pe harta eoliana a tarii noastre, cele mai favorabile locatii pentru astfel de investitii sunt Dobrogea si judetele din sudul Moldovei.
"In 2010, Romania a inregistrat cel mai mare progres din tot Estul Europei, la capacitatea instalata de eoline. Avem 448 de MW instalati, numai anul trecut, ajungand astfel, la sfarsitul anului, la un total de 462 MW", a declarat Ionel David, public affairs manager la Asociatia Romana pentru Energie Eoliana, pentru TV Ziare.com.

Decizie majoră a justiției pentru salvarea Roșiei Montana! Domnule Borbely, aveți habar ce maculatură fantezistă vă cere RMGC să avizați?
Tribunalul Alba a anulat marți, 24 mai 2011, unul dintre principalele acte pe care se baza proiectul minier al celor de la Roșia Montană Gold Corporation (RMGC). Hotărârea nr.1/ianuarie 2009 a Consiliului Local al comunei Roșia Montană (prin care se confirmau, cu efecte retroactive Hotărârile nr. 45 și 46/iulie 2002 ale Consiliului Local Roșia Montană, cu privire la aprobarea Planului Urbanistic General – PUG – și a Planului Urbanistic Zonal – PUZ- al localității) a fost anulată.
Cele două hotărâri din 2002, confirmate prin hotărârea din 2009, declarau zona Roșia Montană zonă monoindustrială cu specific minier, făcând imposibilă inițierea oricărui alt tip de activitate economică (turism, microferme, activități meșteșugărești etc.).

Prima staţie de epurare ecologică din România realizată de Grupul Rompetrol şi Mihai Eminescu Trust
Grupul Rompetrol, prin programul său de responsabilitate socială corporativă – “Împreună pentru fiecare”, a susţinut proiectul “ECO H2O – Prima staţie de epurare ecologică”, propus de Fundaţia “Mihai Eminescu Trust”. Valoarea sprijinului acordat de companie este de 12.000 EURO.
Proiectul din satul Viscri, jud. Braşov, a fost realizat de specialişti din Germania şi Belgia şi a presupus realizarea unui sistem de canalizare centralizat şi construcţia unei staţii ecologice de epurare a apelor uzate din gospodării prin intermediul a trei lacuri artificiale şi a unor plante acvatice (macrofite). Pe termen lung, se urmăreşte racordarea tuturor celor 255 de gospodării la sistemul de canalizare şi epurare.

Incepand din 26 mai, se vor putea depune proiecte pentru crearea de centre de informare si promovare turistica
AM POR a anuntat lansarea, incepand cu data de 26 mai 2011, a apelului de proiecte pentru Operatiunea „Crearea Centrelor Nationale de Informare si Promovare Turistica (CNIPT) si dotarea acestora”, DMI 5.3. „Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare, in scopul cresterii atractivitatii Romaniei ca destinatie turistica”.
Alocarea financiara orientativa a apelului este de 17 milioane de euro, iar cererea de proiecte va fi deschisa pana la depasirea cu 50% a acesteia.
Solicitanti eligibili sunt:
- Unitati administrativ teritoriale (UAT) municipii/orase cu concentrare mare si foarte mare de resurse naturale si/sau antropice;
* Unitatile administrativ teritoriale (UAT) municipii/orase care detin in aria administrativa mai multe statiuni turistice, pot depune in cadrul aceleiasi sesiuni de depunere, cate un proiect de creare centre de informare si promovare turistica, pentru fiecare statiune turistica in parte.
- Statiunile turistice de interes local si national;
- Unitati administrativ teritoriale (UAT) municipii/orase care nu au contractat fonduri structurale la prima cerere deschisa de proiecte in cadrul acestei operatiuni.
Eficienta energetica este folositoare pentru economie si pentru mediul inconjurator
Eficienta energetica este folositoare pentru economie si pentru mediul inconjurator – Nu diminuati importanta noii Directive privind eficienta energetica! – spun reprezentantii sectorului privat
Comisia Europeana este indemnata de catre Reteaua Europeana a Consiliilor pentru Cladiri Verzi sa nu renunte la propunerile ce vizeaza eficienta energetica in cladiri din noua Directiva. Cladirile sunt responsabile pentru mai mult de o treime din emisiile de dioxid de carbon din Europa. Reteaua Europeana a Consiliilor pentru Cladiri Verzi, ce reuneste reprezentati ai industriei constructiilor verzi din peste 30 de tari din Europa, a afirmat ca standardele ridicate privitoare la eficienta

Cicloturism în România
Am stat de vorbă despre acest fenomen, cicloturismul în România, cu Oana Soare, managing Partner la Carpat Bike. După cum spune Oana, fenomenul cicloturismului este relativ recent, dar cunoaște o evoluție ascendentă. „Pe lângă utilitatea bicicletei în mediul urban, oamenii au început să vadă potențialul pe care bicicleta îl are ca modalitate de recreere și petrecere a timpului liber. Există câteva inițiative și organizații care desfășoară organizat trasee de cicloturism în România, dar acest tip de turism, o alternativă a turismului de masă, mai are de parcurs un drum lung pentru a deveni atât variat, responsabil cât și dezvoltat ca în restul Europei.“, adaugă Oana.
Ce înseamnă cicloturism?
Cicloturismul este o activitate turistică de recreere, în care deplasarea și vizitarea obiectivelor turistice se face pe bicicletă. Între drumeţia montană şi cicloturismul montan este o legătură foarte strânsă. Cicloturismul este o combinație între sport, natură, călătorie și cultură. Ești activ și asta te face să te simți bine. Distanțele variază conside-rabil în funcție de traseul ales, de la câteva ore la câteva zile. Turiștii pot acoperi zilnic între 30 și 150 de km într-o zi. Bicicleta nu trebuie să fie foarte sofisticată, un mountain bike simplu și un rucsac bine legat pe portbagaj pot fi de ajuns.

Un gigant „verde” a plantat, la Cernavodă, 23 de mori de vânt.
Compania Cernavodă Power controlată de portughezii de la EDP a terminat lucrările de construcţie a unui parc eolian de 69 de MW la Cernavodă şi este pe punctul de a finaliza un alt parc eolian, geamăn, în aceeaşi localitate, potrivit unor reprezentanţi ai Autorității de Reglementare în Energie.
Împreună, cele două parcuri eoliene care poartă numele de Centrala Electrică Cernavodă 1 şi 2 vor avea 138 de MW – corespunzător unui număr de 46 de turbine şi sunt printre cele mai mari cinci proiecte

Solutia inteligenta de stocare a bicicletelor in metropole

Bike Hanger poate stoca intre 20 si 36 de biciclete si nu deranjeaza pietonii sau traficul din jurul sau, deoarece este atasat de lateralul cladirilor, potrivit Archdaily.com.
In aceasta "parcare" inteligenta bicicleta se prinde cu ajutorul unui suport, si cu antifurtul, pentru mai multa siguranta. Sistemul este actionat cu ajutorul electricitatii, dar exista si o solutie de rezerva in cazulo unei pene de curent. La baza mecanismului se afla o bicicleta cu ajutorul careia, prin pedalare, sistemul poate fi rotit pana cand utilizatorul ajunge la bicicleta sa.
Sursa: green-report.ro
"Biomasa are un potenţial uriaş, dar nu ştim să o colectăm"
Multe proiecte de investiţii au eşuat la noi din cauza legislaţiei incoerente, spune Carmencita Constantin. Carmencita Constantin este director la Institutul de Studii şi Proiectări Energetice şi ne explică de ce implementarea exploatării energiilor regenerabile se face atât de greu în România.
Adevărul : Ce strategii de promovare a energiei regenerabile s-au dovedit eficiente la nivel european?Ce s-a intamplat cu canepa in Romania?
Deocamdata, canepa este metoda noastra preferata pentru constructia caminului nostru, deci in mod natural, ne uitam in jurul nostru sa vedem ce gasim. Evenual, speram de asemenea sa crestem canepa pentru necesitatile personale pentru alimentatie, fibre si pentru a asigura material de constructii pentru alti romani care poate vor dori sa construiasca cu canepa.
100 de voluntari alături de Habitat pentru Umanitate Beius
100 de voluntari, angajaţi ai companiei Whirlpool, vor construi timp de două zile locuinţe pentru orfani alături de Habitat pentru Umanitate Beius.
„Munca alături de Habitat este o modalitate perfectă pentru o companie de a reda ceva înapoi comunităţii. Ca parte a aniversării a 100 de ani, sărbătorim prin intensificarea eforturilor noastre în ajutorarea celor nevoiaşi. Whirlpool nu doar îşi extinde ajutorul pe care îl oferă în Africa şi Europa de Est, dar totodată trimite mai mulţi voluntari decât în oricare alt an de până acum” spune Bracken Darrell, Preşedintele Whirlpool EMEA.
Poster - Regenerare urbana Victoria 2020
Acest poster l-am creat cu ocazia evenimentului sponsorizat de Simens - Victoria 20.20, este o competiţie de dezvoltare urbană, la care ECO Planning a ajuns in finala. Posterul reprezinta regenerarea urbana de care orasul Victoria are nevoie in prezent si in viitor. Rezultatele pe termen scurt vizeaza relansarea orasului prin reducerea riscurilor ecologice, demografice si implicit economice, iar pe termen lung crearea unui model de oras repliabil altor orase cu o tipologie asemanatoare.
,,Pentru ca viitorul trebuie planificat!"
ECO Planning si Amprenta Viitorului in finala Victoria 2020!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)