A inceput Festivalul International al Filmului Ecologist si Protectia Mediului la Oradea. Programul evenimentului..AICI!
Evenimentul îşi propune să conştientizeze orădenii cu privire la
dezastrele pe care le poate produce omul asupra mediului.
„Dorim ca acest festival să devină o tradiţie, iar peste cinci ani să se spună că dacă nu ai fost la festivalul de la Oradea nu eşti ecologist. Lumea trebuie să înţeleagă că a fi ecologist nu mai este ceva trendy (n.r. la modă), nu mai este o opţiune, ci o realitate a vieţii noastre. Îmi doresc ca ecologia să nu mai fie un standard, ci atitudinea noastră firească " a precizat Lavinia Şandru directorul festivalului.
Festivalul va cuprinde două secţiuni: o secţie competitivă şi o secţie panoramică. „Întregul eveniment se va desfăşura în patru locaţii. Astfel deschiderea va avea loc la Teatrul de Stat „Regina Maria", filmele din secţiunea panoramică vor rula la Casa de Cultură Oradea, filmele din secţiunea concurs vor putea fi vizionate la Cinematograful Libertatea, iar închiderea se va organiza tot la Cinematograful Libertatea", a afirmat regizorul Cornel Diaconu, producătorul general al festivalului. La toate cele 38 de filme care vor rula intrarea va fi gratuită.
Cei interesaţi pot obţine mai multe detalii accesând site-ul festivalului www.profamily.ro .
Cu ocazia acestui festival se va promova comportamentul ecologist, incurajarea cetatenilor la un stil de viata eco si durabil
Sursa: adevarul.ro
Suna bine! Eu am bag! Felicitari pentru initiativa :)
RăspundețiȘtergere