Titlul de „capitală verde” vine să răsplătească, în fapt, efortul oraşelor de a se transforma în locuri cât mai plăcute pentru locuit, muncit şi vizitat. În prezent, trei din patru europeni locuiesc în oraşe mai mici sau mai mari. Titlul a fost creat de Uniunea Europeană pentru a evidenţia cele mai bune exemple de management al provocărilor de mediu aduse de viaţa urbană modernă. În fiecare an, există mai multe oraşe candidate la titlu, mai multe finaliste luate în considerare şi un singur câştigător, ales dintre acestea. Finaliste, în acest an, au fost şi oraşele Bristol şi Frankfurt; în alţi ani, câştigătoare au fost oraşele Vitoria-Gasteiz (Spania), Stockholm, Hamburg şi Nantes.
Copenhaga a ales ca nucleul acţiunilor sale în domeniul eco-inovării şi dezvoltării durabile să fie parteneriatul public – privat. Administraţia locală colaborează cu companii, universităţi şi ONG-uri pentru a dezvolta şi implementa soluţii verzi – spre exemplu, proiectul „North Harbour”, cu un laborator verde care se axează pe dezvoltarea de tehnologii ecologice. Juriul a mai lăudat Copenhaga şi pentru că este un model în ceea ce priveşte arhitectura şi planificarea urbanistică şi, totodată, un pionier în ceea ce înseamnă transportul verde – ţinta capitalei daneze este să devină cel mai bun oraş din lume pentru biciclişti. Mai exact, autorităţile vor ca, până în anul 2015, 50% din rezidenţii capitalei să meargă la şcoală sau la muncă cu bicicleta (în prezent, procentul este de 35%), iar până în anul 2025 speră ca amprenta de carbon a oraşului să fie zero.
Sursa: totb.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu