„Viitorul trebuie planificat!”

Urbanismul

URBANSIMUL are ca principal scop stimularea evolutiei complexe a localitãtilor, prin elaborarea si implementarea unor strategii de dezvoltare pe termen scurt, mediu si lung. Activitatea de urbanism cuprinde toate localitãtile tãrii, organizate în retea, pe baza ierarhizãrii si distributiei echilibrate a acestora în teritoriu.
Urbanismul urmăreşte:
• Ameliorarea condiţiilor de viaţă prin eliminarea disfunctionalităţilor, asigurarea
accesului la servicii publice şi locuinţe convenabile pentru toţi locuitorii;
• Crearea condiţiilor pentru satisfacerea cerinţelor speciale ale copiilor, vârstnicilor şi ale
persoanelor cu handicap;
• Utilizarea eficientă a terenurilor, în acord cu funcţiunile urbanistice adecvate;
• Extinderea controlată a zonelor construite;
• Protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural construit şi natural;
• Asigurarea calităţii cadrului construit, amenajat şi plantat din toate localităţile urbane si
rurale;
• Protejarea localităţilor împotriva dezastrelor naturale şi a riscurilor tehnologice.

Principiile unui urbanism inteligent:

 1. DEZVOLTAREA DURABILA - ECHILIBRU intre utilizarea resurselor si explotarea lor.

2. PROMOVEAZA MEDIUL , INDENTIFICA ZONELE CU PROBLEME.

3. CONSERVAREA TRADITIEI, CULTURII

4. TEHNOLOGIE ADECVATA AREALULUI, RESURSE LOCALE, OAMENI CAPABILI

 5. CONVETUIRE, INTERACTIUNE SOCIALA IN SPATIILE PUBLICE

 6. SCARA UMANA DE PERCEPTIE, INCURAJAREA DIMENSIUNILOR ANTROPOMETRICE

 7. MATRICEA OPORTUNITATILOR, ORASUL ESTE VAZUT CA UN MOTOR AL DEZVOLTARI SOCIO-ECONOMICE, OFERIND OPORTUNITATI  PT EDUCATIE RECREERE AFACERI, ADAPOST, SIGURANTA, NEVOI DE BAZA.

8. INTEGRARE REGIONALA, ESENTIAL PT SUSTENABILITATE.

9. SISTEM DE TRANSPORT INTEGRAT SI ECHILIBRAT, TROTUARE, STRAZI, 

10. INTEGRARE INSTITUTIONALA, GUVERNTANTA LOCALA





  

Ce este planificarea teritoriala.

Planificarea teritoriului presupune valorificarea optima a potentialului economic si natural, organizarea integrata a retelelor de transfer de energie, informatii, bunuri, persoane, construirea unei avansate infrastructuri tehnologice a teritoriului, dezvoltarea sistemului de localitati, distributia echitabila a locatiei industriale si a dotarilor social-culturale.
Spatiul, aprecia academicianul Octav Onicescu, este o componenta obligatorie a oricarei opere de constructie, nu ca un simplu obiect, dat, amorf, ci ca un element organizabil si organizat, ca un adevarat sistem potrivit destinului sau complex. 


ANALIST TERITORIAL - o profesie de viitor
  DE CE ?
· În condiţiile schimbǎrilor intervenite în societatea româneascǎ o cerinţǎ deosebit de acutǎ este legatǎ de organizarea şi planificarea teritoriului în concordanţǎ cu necesitǎţile populaţiei, dar şi cu cerinţele impuse de integrarea României în Uniunea Europeanǎ.
· Asigurarea pieţei forţei de muncǎ cu specialişti în acest domeniu complex este, în prezent, deficitarǎ. Organismele specializate în domeniul forţei de muncǎ au sesizat acest lucru şi ca o consecinţǎ, în documentele oficiale, a apǎrut, de curând, meseria de analist teritorial.
· Absolvenţii specializării „Planificare teritorială”, după absolvire, pot obţine dreptul de semnătură pentru elaborarea de lucrări de urbanism şi amenajarea teritoriului, în condiţiile stabilite de Consiliul Superior al Registrului Urbaniştilor din România.
· Inserţie pe piaţa forţei de muncă:
       - Instituţii centrale şi regionale specializate în amenajare şi dezvoltare teritorială;
       - Servicii specializate  din cadrul  Consiliilor Judeţene;
       - Servicii specializate la nivel de oraş/comună sau al asociaţiilor de oraşe şi comune.
       - In domeniul privat

ABC-ul Arhitecților

ABC-ul Arhitecților este prezentat într-un mod plin de viață, fiecare literă a alfabetului prezintă un arhitect faimos și opera sa centrala.
The ABC of Architects from fedelpeye on Vimeo.

Morfologia urbană în Ciudad de México

Ciudad de México este un laborator gigant al morfologiei urbane. Cele 20 de milioane de locuitori trăiesc în cartiere, bazate pe un spectru larg de planuri. Iată câteva exemple:


Centrul colonial (de mai sus) a fost construit pe bazele Tenochtitlan-ului, capitala imperiului aztec. Orașul vechi a fost pe o insulă în Lacul Texcoco. Lacul a fost asanat pentru a împiedica inundarea iar orașul sa extins.


Planurile geometrice domina întreag orașul.Cartierul federal (de mai sus), evocă străzile radiante ale orașului Palmanova, un oraș proiectat de Vicenzo Scamozzi în Italia renascentistă.

Nezahualcoyotl (de mai sus), sau Ciudad Neza, este o municipalitate de un milion de oameni în zona metropolitană din Ciudad de Mexico. Planurile strazilor sunt de a urma un format standard - tipuri de dotări publice cu spatiu verde închis între mega-blocuri.

Concurs” Selectăm colectiv – colectăm selectiv”

Perioada de desfăşurare a concursului va fi:
  • ianuarie - februarie - Etapa I; concurs de colectare selectivă interclase
  • martie - aprilie - Etapa II; concurs interşcolar

Organizaţia Ecotop provoacă elevii de gimnaziu din Oradea la un concurs cu tematică ecologistă, "Selectăm colectiv - colectăm selectiv". ONG-ul le propune şcolarilor să strângă cât mai multe deşeuri reciclabile, pe care apoi să le transforme în alte obiecte, inclusiv într-o ambarcaţiune. Cei mai inventivi elevi vor merge în vară în tabără la Damiş, cu membrii Ecotop.

Colectare în grup
Organizaţia locală Ecotop a lansat un concurs cu tematică ecologistă, dedicat elevilor din clasele V-VIII din Oradea. Competiţia "Selectăm colectiv - colectăm selectiv" se va derula în două etape, şcolile putând să se înscrie de-a lungul lunii ianuarie.
Prima presupune ca elevii înscrişi în concurs să adune o cantitate cât mai mare de deşeuri reciclabile, având la dispoziţie lunile ianuarie şi februarie. Astfel, copiii vor aduna PET-uri, hârtii, cartoane, doze de aluminiu ori sticle. Tot în această etapă, membrii Ecotop vor merge în şcoli şi vor ţine lecţii cu privire la necesitatea colectării selective a deşeurilor.
La finalul lunii februarie, clasele de şcolari care vor strânge cele mai mari cantităţi de deşeuri reciclabile vor trece în etapa a doua a concursului, care se va derula în lunile martie-aprilie.
Gunoaie... plutitoare
Pentru a doua etapă a concursului, elevii vor pregăti noi obiecte din deşeuri reciclabile pe care le-au adunat, trebuind să-şi pună mintea la contribuţie astfel încât să conceapă cele mai ingenioase produse.
În plus, din PET-urile adunate, tinerii vor fi provocaţi să construiască o barcă. "Regula principală e că ambarcaţiunea va trebui să plutească. În rest, nu vrem să le îngrădim imaginaţia, ci să-i lăsăm pe elevi să conceapă proiectul", explică şefa Ecotop, Eleonora Mircescu.
Toate obiectele realizate de elevi vor fi scoase la vânzare de Ecotop într-un târg anume amenajat cu ocazia Zilei Internaţionale a Pământului, adică pe 22 aprilie. Iar în vară, cei mai inventivi elevi vor merge cu membrii Ecotop în tabără la Damiş. Deci, merită..

Sursa: ebihoreanul.ro

Un nou minister al Apelor și Pădurilor

   În noul guvern mediul va primi mai multă atenție, actualul Minister al Mediului și Pădurilor va fi redenumit Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice ( care va fi condus de Rovana Plumb ) iar în paralel se va înființa și Ministerul Apelor, Pădurilor și Pisciculturii unde este nominalizată Lucia Varga - deputat de Bihor.
   Ultima variantă de desprindere a Pădurilor din subordinea Ministerului Mediului fusese vehiculată în luna mai, la acel moment, s-a încercat reorganizarea Ministerului Mediului și Pădurilor, prin trecerea Pădurilor în componenta Ministerului Agriculturii. În urma protestelor organizațiilor ecologiste, s-a decis menținerea Ministerului Mediului și Pădurilor.


Frumusețele planificării urbane văzute din spațiu

   Privind planificarea urbană direct de sus, devine clar că frumusețea unui oraș nu se delimitează doar la terenuri și clădiri. Clădirile individuale, arta urbană și intervențiile urbane sunt doar ornamentale. Dar ce se întâmplă dacă vedem forma urbană din perspectiva unei păsari? Vedem munca plină de artă, îi găsim rolul.
   Vă oferim o colecție de câteva orașe privite de sus. Se poate vedea ceva?


New Haven, Connecticut // Source: Google/USGS
 Belo Horizonte, Brazil // Source: Google/Digital Globe