„Viitorul trebuie planificat!”

Internetul salvează pădurile virgine din România

Dan Dragoș (21 ani) este un tânăr pasionat de ecologie, care alături de alți colegi de facultate, încearcă să facă ceva ca să salveze pădurile virgine din România. Astfel au demarat o petiție online, pe care au semnat-o deja 52.000 de oameni.
„Cred că dacă nu eram la profilul de Amenajarea Teritoriului nu știam cât de importante sunt pădurile virgine din România, cât de important este să le păstrăm pe cele care au mai rămas‟, explică tânărul. A ajuns să se implice în salvarea pădurilor virgine, după ce a realizat cât de multă nevoie e ca cineva să lupte pentru păstrarea unor locuri neatinse și neschimbate de om.
„Am văzut locuri devastate de oameni, păduri tăiate complet, doar pentru un drum sau o fabrică. Sunt destule spații în țara asta și pentru industrie și pentru circulație, nu mai trebuie să tăiem și să intervenim și mai mult în viața naturii‟, spune Dragoș. Așa că metoda petiției i s-a părut cea mai bună. „Se creează  repede fiindcă tinerii, publicul pe care dorim să-l atragem de partea noastră, stau mai mult pe Internet, și informaţie circulă cu o viteză extraordinară‟, adaugă studentul. Alături de el sunt alți colegi care speră ca demersul lor să schimbe ceva. „Am început de la site-ul de socializare Facebook și am observat că lumea e interesată. Cine știe, poate chiar vom reuși să schimbăm ceva‟, spune Mihai Șvab, un alt susținător al petiției online și student la profilul Amenajarea Teritorului din cadrul Universității din Oradea.

Tineri implicaţi
Unul dintre cadrele didactice al tinerilor studenți, Valentin Nemeș, este mai mult decât încântat de activitatea acestora. „Avem nevoie de tineri care să se implice și să aibă această dorință de a schimba ceva. Așa ar trebui să fie toți studenții‟, subliniază profesorul.
Tinerii nu știu exact câte semnături trebuie să strângă ca să schimbe ceva. Însă susțin că nu se vor opri, până nu vor trage un semnal de alarmă și cineva îi va lua în serios.

Scris de: Laura Breb
Sursa: adevarul.ro/oradea

5 comentarii:

  1. "Așa ar trebui să fie toți studenții‟, subliniază profesorul." GRESIT
    Asa ar trebuii sa fie toti tinerii, toti oamenii. Nu?

    RăspundețiȘtergere
  2. Toti ar trebui sa gandim asa, dar si sa actionam!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. BINE SPUS ASTA DACA VA MISCA CEVA IN MINTILE CELOR CARE VOR CITI

    RăspundețiȘtergere