Organizarea administrativ-teritorială a unei ţări, înfăptuită pe cale legislativă, reprezintă un element de suprastructură de importanţă cardinală, deoarece determină constituirea sistemului administraţiei statului şi subsistemelor lui locale, încadrează (teritorial) viaţa politică şi organizează viaţa economică şi socială a unei naţiuni.
Modelele de organizare administrativă adoptate sunt întotdeauna impuse de condiţiile concrete istorice, geopolitice, economice şi sociale.
În practica administrării teritoriului pe plan mondial se pun în evidenţă numeroase situaţii modelare, unele ce par a fi imuabile (cazul S.U.A.), altele trecute prin filtrul mai multor experienţe în decursul unui secol (ex. România ş.a.).
 |
Structurile administrativ-teritoriale, o dată create, capătă în timp un relativ caracter de omogenitate sub aspect economic şi devin treptat spaţii mentale de apartenenţă. Ele devin instrumente de operare statistică. De aceea, din punct de vedere economic şi înregistrativ, crearea unor noi cadre de divizare administrativ-teritoriale generează de regulă recul economic în fazele incipiente şi situaţii anevoioase de punere în concordanţă a informaţiilor statistice şi a comparaţiilor teritoriale.
În anul 1968, pe fondul schimbărilor structurale în economia naţională, cu trecerea industriei în prim plan, sub aspect valoric, şi creşterea explozivă a populaţiei urbane, cu precădere pe seama exodului rural, se trece la o nouă organizare administrativ-teritorială, în care se regăsesc elemente ale structurilor teritorial-administrative din perioada interbelică.
Prin Legea nr. 2 din anul 1968 se adoptă ca unităţi administrative de bază judeţul, comuna şi oraşul. Motivaţia esenţială a creării noilor structuri teritorial-administrative a constat în a genera o mai echitabilă şi echilibrată distribuţie a forţelor de producţie în teritoriu. Judeţelor cu tradiţie industrială şi cu grad ridicat de urbanizare (Prahova, Braşov, Timiş, Cluj) li se opuneau altele nou înfiinţate, cu grad ridicat de ruralism şi slabe infrastructuri industriale (Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Vaslui, Ialomiţa, Teleorman ş.a.). Acestea din urmă au fost susţinute puternic de la bugetul centralizat al statului pentru a se dezvolta sub aspect industrial şi urbanistic.
Aşa se explică faptul că, în decurs de un sfert de secol, majoritatea oraşelor cu rol de capitală de judeţ au crescut spectaculos sub aspect demografic şi edilitar, precum şi sub aspectul producţiei industriale.
În expunerea de motive, la elaborarea legii (Legea nr.2 din 17 februarie 1968) s-a avut în vedere necesitatea punerii de acord a organizării administrativ-teritoriale cu schimbările calitative intervenite în dezvoltarea economiei pe întreg teritoriul ţării, precum şi cu modificările care au avut loc în structura populaţiei, profilul, întinderea şi conduţiile de viaţă ale oraşelor şi comunelor. În privinţa denumirii judeţelor, s-au avut în vedere tradiţiile istorice şi importanţa actuală a unor zone geografice sau oraşe.
Organizarea teritorial-administrativă a României în intervalul 1968-1981: (după R. Săgeată, 2004): 1. Frontiera de stat; 2. Limită de judeţ; 3. Limită de comună; 4. Municipiul Bucureşti.
Articolul 1 al legii menţionează că teritoriul R. S. România este organizat în următoarele unităţi administrativ-teritoriale: judeţul, oraşul şi comuna. În continuare se arată că judeţul este alcătuit din oraşe şi comune. Municipiul Bucureşti, capitala ţării, se organizează pe 8 sectoare.
Legea a stabilit oraşele cu rang de municipiu, în număr de 45, cărora li s-a adăugat în iunie 1968 Râmnicu Vâlcea.
Odată cu colapsul generalizat al economiei etatiste de tip socialist, de după 1989, judeţele nou înfiinţate în 1968 au decăzut brusc sub aspect economic, în special industrial.
În schimb, judeţele cu tradiţie industrială şi funcţii centrale de nivel înalt, au prosperat în general şi cunosc o relativă presiune demografică în urma concentrării investiţiilor, pe fondul unor infrastructuri şi tradiţii urbane care au generat şi generează forţă de muncă cu înaltă calificare.
Pierderea capitalului industrial a fost acompaniată şi de amplificarea, diversificarea şi modernizarea serviciilor (medicale, de învăţământ, comerciale, de transport, comunicaţiei mass-media etc.). Astăzi configuraţia administrativă a ţării se compune din 41 judeţe, la care se adaugă municipiul Bucureşti, 268 de oraşe, din care 97 municipii, 2 698 de comune şi 13 089 de sate.
Judeţul este condus de un prefect, care este reprezentantul puterii centrale în teritoriu. Puterea economică, în schimb, este controlată de către Consiliul Judeţean condus de către un preşedinte. Acesta (consiliul judeţean) construieşte şi adoptă bugetele şi coordonează politica de investiţii la nivel judeţean.
Judeţul este condus de un prefect, care este reprezentantul puterii centrale în teritoriu. Puterea economică, în schimb, este controlată de către Consiliul Judeţean condus de către un preşedinte. Acesta (consiliul judeţean) construieşte şi adoptă bugetele şi coordonează politica de investiţii la nivel judeţean.
La nivelul comunelor şi al oraşelor s-a revenit la instituţia primarului. Acesta este ales prin vot direct de masa de alegători cu drept de vot din unitatea administrativă. Organul deliberativ este Consiliul Local, compus din consilieri aleşi prin vot. Latura birocratică a primăriilor (înregistrări, eliberări documente, acte stare civilă, evidenţa populaţiei ş.a.) este în responsabilitatea secretarului.
Mai recent (după anul 2000), ca urmare a scăderii accentuate a numărului populaţiei urbane, pe fondul declinului demografic general (ca proces compensatoriu) s-a amplificat practica decretării de „noi oraşe”.
Acestea sunt foste centre comunale, care dispun de anumite infrastructuri superioare, dar sunt departe de a atinge parametrii calitativi impuşi de rigorile urbanismului contemporan. Ele sunt mai degrabă produsul influenţei factorului politic în teritoriu.
Sub aspect administrativ, capitala ţării, oraşul Bucureşti este divizată în şase sectoare, fiecare sector fiind condus de către un primar şi un consiliu local.
La nivelul capitalei funcţionează Primăria Municipiului Bucureşti, condusă de un primar general şi de un consiliu municipal.
Dată fiind complexitatea problemelor cu care se confruntă primăriile orăşeneşti, în special cele ale oraşelor mari, activitatea acestora se desfăşoară pe comisii de specialitate.
Divizarea teritoriului administrativ al capitalei în şase sectoare sub forma unor segmente de cerc, cu concentrarea funcţiilor administrative înspre zona centrală, conduce la aglomerarea traficului auto şi pietonal în orele de vârf. De aceea, studii mai recente (R. Săgeată, 2004) propun trasarea sectoarelor administrative în concordanţă cu desfăşurarea spaţială a principalelor cartiere. Problema reorganizarii administrativ-teritoriale a Romaniei este extrem de spinoasa, - iata numai cateva exemple: Institutia referendumului local specifica in mod clar ca pe probleme ce privesc interesul comunitatilor locale, este obligatorie consultarea cetatenilor.
De asemenea, art. 13 alin (3) din Legea nr. 3/2000, legea referendumului, arata ca "Proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraselor si judetelor se inainteaza Parlamentului spre adoptare numai dupa consultarea prealabila a cetatenilor din unitatile administrativ-teritoriale respective, prin referendum", iar in acest caz este obligatoriu un referendum pentru reimpartirea Romaniei. La fel si Legea 308 din 12 iulie 2006 , - care stipuleaza in mod expres ca aparitia unor noi unitati administrativ-teritoriale se face numai dupa consultarea populatiei.
In conluzie daca se doreste o noua impartire administrative teritoriala a Romaniei este obligatoriu consultarea cetatenilor. O noua organizare a teritoriului ( propusa de Guvern dar si de Opozitie) ar avea unele avantaje: cheltuieli reduse in administratie, reducerea birocratismului, coordonare mai buna a teritoriului, absortie mai buna a fondurilor europene, dar si o dezvoltare regionala mai organizata. In acelasi timp o noua organizare administrativ-teritoriala a tarii ar avea si parti negative: nu exista studii referitoare cu noua grupare administrativa, exista mari disparitati economice, sociale, culturale si politice intre judetele actuale, schimbarea in documente si acte a numelui judetelor, pe tablite in orase, pe drumuri, panouri, stalpuri, redenumire de firme..., disparitia unor sedii judetene (agentii de medii, consilii judetene,.....) in care s-au investit mult in renovarea si dotarea lor. probleme relationale intre nivelele ierarhice administrative inferioare si superioare. Incapacitatea de administrare a unor areale intinse cu infrastructura existenta; politic favorizeaza constituie avantaj celor aflati in functie, acces la bani publici mai usor. Romania nu dispune de specialisti care sa administreze judete mai mari. In ultimul rand noua reorganizare administrativ-teritoriala a Romaniei trebuie facuta insa dupa ce se fac studii referitoare cu noua organizare administrativ-teritoriala.
Care reorganizare ati dori-o?
Scris de: Mihai Svab, ECO Planning
Îmi place împărţirea din ultima hartă. Este echilibrată şi aproape coerentă. Aş amenda-o minor cam aşa:
RăspundețiȘtergere1. Cantonul Topliţa mutat la Transilvania de Nord, Braşovul la Transilvania de Sud; Târgu Mureş şi Miercurea Nirajului la Transilvania de Est (iar Târgu Mureş capitală regională)
2. Buzăul la Muntenia de Nord (nu ştiu de ce există impresia că ar avea vreo legătură culturală sau economică cu Dunărea de Jos, când legăturile lui sunt cu Ploieştiul şi Bucureştiul)
3. Maramureş şi Sătmar e puţin artificială, poate Sătmarul ar merge integrat în Crişana, iar Maramureşul în Transilvania de Nord.
4. Probabil Bucureştiul şi Ilfovul ar trebui incluse într-o regiune, probabil Muntenia de Sud, căreia să-i servească drept capitală (separaţia se poate face la nivel de cantoane). O Muntenie de Sud cu oraşe nu mai mari ca Giurgiu nu mi se pare o regiune în sine.
Agreez prima hartă deoarece este mai puțin fărâmițață și permite abordarea mai eficientă a unor proiecte de dezvoltare strategică, tocmai ceea ce îi lipsește țării noastre. Dacă privim la nivel internațional, o dezvoltare strategică mai bună au avut-o țările care au administrat structuri mici (precum județele la noi) în interiorul unor regiuni mai mari, cât mai puține posibil. A se vedea Spania, Franța, Finlanda ș.a.
RăspundețiȘtergere