Schimbarile majore determinate de cresterea gradului de industrializare si explozia demografica au produs o reactie inevitabila si in modul de gandire al arhitecturii orasului. Aglomerarea urbana exprimata prin tesutul urban traditional devenise o problema, deoarece orasele nu mai puteau functiona corect, fiind perturbata relatia intre individ si comunitate, intre individ si spatiul construit. Revitalizarea orasului devenise o problema imperativ, ale carei solutii au fost enuntate in “Carta de la Atena”.
Aceasta se baza pe faptul ca tesutul urban traditional, reprezentat prin sistemul “strada, piata, insula” nu mai este eficient si trebuie inlocuit cu o noua forma de organizare a orasului. De asemenea, era considerata ca fiind necesara o impartire stricta a functiunilor orasului prin urmarirea celor patru functiuni majore: locuire, munca, loisir si circulatie. Acestea sunt enuntate si de Le Corbusier in cartea “Urbanisme”. Dupa el, principiile fundamentale in “plan de la ville” erau:
-decongestionarea centrului orasului
-cresterea densitatii populatiei
-cresterea mijloacelor de circulatie
-cresterea suprafetelor verzi
Aceste principii au dus la conceptul de “urbanism liber”, care a fost aplicat pe scara larga in intreaga lume.
Densitatea populatiei era prea mare in centrele istorice, ajungand pana la 1000 si chiar 1500 de locuitori pe hectar. In zonele urbane aglomerate conditiile de locuire erau insalubre din cauza spatiului insuficient din locuinta, absentei spatiilor verzi utilizabile si neglijarii intretinerii cladirilor. Aceasta situatie este agravata de prezenta unei populatii cu un standard de viata foarte scazut, incapabila de initierea unui manifest prin care sa ceara ameliorarea conditiilor de viata. Extensiile orasului devorau incetul cu incetul spatiile verzi din jurul lui, cauzand o si mai mare separare de elementele naturale, astfel intensificand efectele nefaste ale conditiilor sanitare precare. Cladirile construite de-a lungul rutelor majore de circulatie si in jurul interesectiilor erau nepotrivite pentru locuit din cauza zgomotului, prafului si noxelor. Alinierea traditionala a caselor de-a lungul drumului insemna ca o buna expunere la lumina solara era posibila doar pentru un numar minim de locuinte. Distributia serviciilor comunitare si a scolilor erau arbitrare, iar suburbiile se dezvoltatu fara un plan anume, facand dificil accesul in oras pentru multe zone. 
Locurile de munca nu mai erau distribuite in mod rational in complexul urban, iar legaturile intre locuinta si locul de munca nu mai erau rezonabile, deoarece impuneau un timp mare de calatorie pana la serviciu. Ideala era o separare intre zonele industriale si sectoarele rezidentiale. Districtele dedicate administratiei publice si private ar trebui sa aiba o comunicare buna cu zonele rezidentiale, precum si cu zonele industriale si birourile din oras si de la marginea lui.
Numarul mereu crescand de masini a dus la o aglomerare a rutelor majore de trafic. In Europa, aceste rute dateaza din evul mediu, unele chiar din antichitate. De asemenea, dimensiunea strazilor era prea mica si impiedica folosirea masinilor de dimensiuni mari. Cea mai simpla si mai eficienta solutie era construirea unei retele bazate pe module patrate sau dreptunghiulare, care delimitau insule urbane. Mai mult, construirea strazilor supraeatajate si pasarelelor pentru e evita intersectiile a dus la o decongestionare majora a traficului.
Recreerea este un criteriu important, deoarece impactul asupra psihicului individului este foarte important, mai ales intr-o societate dominata de stres. De aceea toate zonele rezidentiale ar trebui sa aiba suficient spatiu pentru a indeplini necesitatile rezonabile de recreere si activitati sportive pentru toate categoriile de varsta. Noile spatii deschise ar trebui sa aiba scopuri bine definite: locuri de joaca pentru copii, scoli, cluburi de tineret si alte cladiri legate strans de locuinte. Timpul liber( mai ales in week-end) ar trebui sa poata fi petrecut in locuri ca parcuri publice, paduri, terenuri de sport, stadioane, plaje, etc…
In concluzie, majoritatea oraselor din acea perioada prezentau o image haotica. Ele nu isi indeplineau scopul lor final: sa satisfaca nevoile fizice si spirituale ale locuitorilor lor. Orasul nou asigura o continuitate in ciclul acitivitatilor umane, intre locuinta, locul de munca si locurile de recreere. Locuinta trebuie considerata ca fiind centrul activitatilor individului, dupa care ar trebui facuta intreaga planificare urbana, iar arhitectul implicat in organizarea urbana ar trebui sa proiecteze totul in concordanta cu scara umana.
Sursa: scritube.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu